logo RO UE

  • Telefonul cetățeanului - dispecerat: 021 9540

Activități

Acțiune Poliția Locală Sector 1 - deșeuri depozitate ilegal

     Având în vedere sesizările cetățenilor, cu privire la existența unor terenuri insalubre pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1, pe care se depozitează necontrolat deșeuri, în urma activității specifice și a controlalelor efectuate în zonă, Poliția Locală Sector 1 a aplicat un număr de 700 sancțiuni contravenționale în anul 2018 și 121 sancțiuni contravenționale în anul 2019 celor care încalcă prevederile HCGMB nr. 120/2010 privind normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului Bucuresti.

     În prezent, se află în desfășurare procedurile specifice de identificare a proprietarilor de terenuri care încalcă prevederile legale. Aceștia vor fi somați să se conformeze prevederilor legale, în caz contrar, se vor aplica sancțiuni contravenționale.

     Zonele în care se săvârșesc frecvent astfel de fapte sunt: str. Nadeș, str. Constantin Godeanu, str. Mimozei, Drumul Carierei, Drumul Piscul Nou, str. Chitila Triaj, str. Aeroportului, zona Sisești.

     De asemenea, vă informăm că impozitarea proprietăților situate în intravilan, lăsate neîngrijite, va fi majorată până la 500%.

     Astfel de activități întreprinse de polițiștii locali ai Sectorului 1 vor avea caracter permanent. Pentru menținerea unui climat civic corespunzător în rândul comunității, recomandăm cetățenilor ca în cazul în care sesizează aspecte ce pot implica intervenția Poliției Locale Sector 1, să apeleze numărul de telefon al Dispeceratului - 021 9540, fiind în permanență la dispoziția cetățeanului. În acest fel, la fața locului va fi dirijată cu operativitate o patrulă de poliție locală, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun la momentul oportun.

Adresă

Str. Prometeu nr. 26, Sector 1

+4021 232 54 59

contact@politialocalasector1.ro

Sediul central

sediu prometeu